Sper ca ati avut un weekend perfect si ca v-ati relaxat suficient pentru ca o sa aveti nevoie de putina rabdare si un pic de forta pentru a realiza tutorialul de astazi.
Am schimbat pana acum nici nu mai stiu cate telefoane, ba le pierdeam, ba mi se furau si de cand cu touchscreen-ul am reusit sa si sparg vreo doua. Pe ultimul l-am pierdut chiar in aceasta iarna la schi, probabil pe partie in timp ce incercam sa ajung jos din cat mai putine cazaturi. Iar de 8 Martie am primit un telefon nou-nout si tare frumusel insotit de un "La multi ani femeie si ai grija de el ca altul nu mai primesti!".
Cu aceasta ultima atentionare in minte si cu o valiza intreaga de resturi de piele exagerat de colorata am pornit in realizarea unei huse de telefon foarte pe gustul meu, foarte usor de facut (fara cusaturi) si usor de adaptat orcariu model de telefon.
Si ca sa puteti incepe si voi, aveti nevoie de:
Pe langa cele din imagine va mai trebuie si un adeziv cat mai bun, de preferat unul pentru piele, cum este cel folosit de cizmari. Eu am folosit Bison Universal si tine suficient de bine. Si mai aveti nevoie de velcro sau arici cam cat o moneda de 10 bani.
Sa incepem.
1. Masurati telefonul pe toate partile: lungime (L), latime (l) si grosime (h).
2. Taiati doua bucati din materialul de baza(piele alba in cazul meu) cu urmatoarele dimensiuni: latime = l + 1cm, lungime = L+h+L+h+1/2L pentru ca husa va veni de jur imprejurul telefonului pe lungime plus o clapeta pana la jumatate.
3. Pe o hartie cu dimensiunile de mai sus desenati modelul pe care vreti sa il realizati din bucatile de piele colorata si numarati de cate elemente si de ce dimensiuni aveti nevoie. Eu am ales triunghiuri echilaterale cu latura de 3 cm. Taiati elementele decorative din bucatile de piele colorata.
4. Asamblati temporar elementele decorative din piele exact asa cum vreti sa stea pe husa pentru a putea face ajustari daca mai este cazul.
5. Taiati o bucata de elastic lat de 5cm cu urmatoarea lungime: l+h+l+h. Poate fi chiar cu 2-3mm mai mic pentru a tine telefonul strans, dar nu foarte strans pentru ca trebuie sa-l si scoateti destul de repede din husa. Lipiti elasticul pe jumatatea din spate a husei, intre cele 2 bucati de piele, ca un sandwich.
6. Indoiti apoi bucata de piele de deasupra peste spatele husei, lipiti si capetele elasticului si veniti apoi peste si cu bucata de piele de jos astfel incat sa formati un buzunar cu fetele din piele si lateralele din elastic (vedeti si imaginile de mai jos)
7. Lipiti pe spatele husei elementele decorative asa cum le-ati aranjat mai devreme.
8. Pe clapeta lipiti o parte a ariciului iar pe fata husei cealalta parte astfel incat sa se suprapuna perfect si sa poata tina clapeta inchisa
9. Puneti husa inchisa la presat, sub ceva greu peste noapte pentru ca lipiciul sa se usuce cat mai bine.
Et voila:
Puteti inlocui pielea cu piele ecologica sau cu fetru pentru o textura mai moale.
Pe curand!
No comments:
Post a Comment